1 Decembrie


 Cu sinceritate spun ..și poate cu un sentiment de vinovație nu atât de mic precum am crezut - pentru  Ziua națională a României nu mai simt foarte mult de ani buni.

Până anul acesta, apreciam relaxarea pe care ți-o oferă o zi liberă de la job și.....cam atât.

Acum au crescut copiii și au început să pună întrebări sau să vină chiar ei cu informații despre această zi. Mutrițele lor cer povești cu suflet, cer să simtă naționalismul acela despre care au auzit și care se transmite din generație în generație...

Iar eu... a trebuit să trag adânc aer în piept și să scot ceva autentic legat de problema asta...pentru că omuleții ăștia te simt și te trag la răspundere cum că de ce si de unde. Și ce să le spun??? Că mama lor este ca profesie jurnalist și nu profesează pentru că așteptările ei au fost prea mari pentru realitatea intrinsecă???

Scoala nu te pregătește pentru viață, așa cum este ea, te transformă în angajatul lunii dacă ești premiant....dar ăsta este un alt subiect hot și nu vreau să deviez.

Sau că oamenii care ne conduc sunt exact aceiași ...din totdeauna, iar ea  a crezut că  oamenii evoluează, vibrează diferit de cei de acum o sută de ani...sunt mai luminați, mai buni, mai....ei...

Acum pricep intelesul cuvintelor lui Arsenie Boca , care spune ca noi suntem ....mama, tata, unchi, mătuși, bunici și strabunici...pană la a șasea generație ....în urmă.

Însă când îți îmbraci copilul în costum național la școală și încerci să il identifici în "harta României", parcă te apucă și emoții și speranță și ....dor.



Vă doresc un 1 Decembrie ...plin de gânduri frumoase!!!






Comentarii