Tot timpul aveam mintea ocupată cu tot felul de idei de a cumpăra, de a modifica, de a colecționa...Și eu eram uimită de rapiditatea succesiunii ideilor mele. Cum se materializa una apăreau altele.
Copiii nu aveau niciodată destule haine, jucării, cărți, ..în casă era mereu nevoie de câte o etajeră, un dulăpior, un scaun mai chic, mai moale, mai tare....Și noi eram tot timpul cu tot felul de "necesități"....
Competiția aceasta pe care o creaseră mințile noastre își avea de fapt rădăcini mult mai adânci decât bănuisem. Fugeam de noi...pentru că nu eram pregătiți să ne întâlnim cu eurile noastre. Și ...Doamne ce mulțumiți mai eram...
Până într-o zi...toate astea...pentru că suntem ființe evoluate și cât să te tot ascunzi. Și unde? Așa apare și anxietatea, care te anunță că nu ești pe drumul tău, nu ești tu...și așa începe totul.
Primele emoții de regăsirea eului sunt dure...Ești tu...dar nu te cunoști...pentru că începi să fii bine, fericit chiar și nu-ți mai dorești nici lucruri, nici colecții, nici magazine de tot felul...doar liniște, curățenie pe toate planurile...momente reale cu familia, cu prietenii ..și parcă redescoperi gustul, mirosul, văzul...mai ales văzul...
Ignorasem tot ce mă putea reconfigura în ...mine.
Puțin și bun...nu înseamnă economie, zgârcenie, lipsa, ci echilibru. Așa am aflat de clutter și declutter...de Marie Kondo (care la început mi s-a părut extrem de simplistă..dar nu....este filozofia japoneză pe limba tuturor...mesajul este profund..)...
Gândirea minimalistă a venit în mod natural...am început să simt lucrurile altfel...SIMPLU.
Mi-am făcut un plan de atac al curățeniei...pentru că începeam să devin claustrofobă într-o casă plină de inutilități...
Inspirată de Marie Kondo...am creat o listă cu ce doream să reorganizez...și am obținut 7 zile de debarasare pe categorii.
A fost foarte amuzant că...după ce am terminat operațiunea, toate obiectele au fost depozitate în cele două balcoane pe care le aveam la apartament. Cel mai mare șoc l-a avut soțul meu care fusese în delegație. Nu înțelegea ce se întâmplă...
Am donat tot ce nu mai foloseam, tot ce nu-mi plăcea...fără milă sau atașamente...
Chiar a fost un nou început și ...la scurt timp ne-am mutat la casă. A fost simplu, pentru că nu am avut foarte multe lucruri de transportat...și cu mintea liberă am primit această schimbare ...firesc, natural...fără să regretăm vechea noastră locuință...
Copiii nu aveau niciodată destule haine, jucării, cărți, ..în casă era mereu nevoie de câte o etajeră, un dulăpior, un scaun mai chic, mai moale, mai tare....Și noi eram tot timpul cu tot felul de "necesități"....
Competiția aceasta pe care o creaseră mințile noastre își avea de fapt rădăcini mult mai adânci decât bănuisem. Fugeam de noi...pentru că nu eram pregătiți să ne întâlnim cu eurile noastre. Și ...Doamne ce mulțumiți mai eram...
Până într-o zi...toate astea...pentru că suntem ființe evoluate și cât să te tot ascunzi. Și unde? Așa apare și anxietatea, care te anunță că nu ești pe drumul tău, nu ești tu...și așa începe totul.
Primele emoții de regăsirea eului sunt dure...Ești tu...dar nu te cunoști...pentru că începi să fii bine, fericit chiar și nu-ți mai dorești nici lucruri, nici colecții, nici magazine de tot felul...doar liniște, curățenie pe toate planurile...momente reale cu familia, cu prietenii ..și parcă redescoperi gustul, mirosul, văzul...mai ales văzul...
Ignorasem tot ce mă putea reconfigura în ...mine.
Puțin și bun...nu înseamnă economie, zgârcenie, lipsa, ci echilibru. Așa am aflat de clutter și declutter...de Marie Kondo (care la început mi s-a părut extrem de simplistă..dar nu....este filozofia japoneză pe limba tuturor...mesajul este profund..)...
Gândirea minimalistă a venit în mod natural...am început să simt lucrurile altfel...SIMPLU.
Mi-am făcut un plan de atac al curățeniei...pentru că începeam să devin claustrofobă într-o casă plină de inutilități...
Inspirată de Marie Kondo...am creat o listă cu ce doream să reorganizez...și am obținut 7 zile de debarasare pe categorii.
A fost foarte amuzant că...după ce am terminat operațiunea, toate obiectele au fost depozitate în cele două balcoane pe care le aveam la apartament. Cel mai mare șoc l-a avut soțul meu care fusese în delegație. Nu înțelegea ce se întâmplă...
Am donat tot ce nu mai foloseam, tot ce nu-mi plăcea...fără milă sau atașamente...
Chiar a fost un nou început și ...la scurt timp ne-am mutat la casă. A fost simplu, pentru că nu am avut foarte multe lucruri de transportat...și cu mintea liberă am primit această schimbare ...firesc, natural...fără să regretăm vechea noastră locuință...
Comentarii
Trimiteți un comentariu