Camera de hobby

Pentru zilele pe care le doresc calde și liniștite, în care să fac lucruri care să-mi golească mintea de gânduri, am creat un loc foarte...cosy.

Când am construit casa am gândit spațiul ca un viitor dressing. Între timp am regândit totul, pentru nevoile noastre.

Nu se mai justifica dressing-ul pentru că nu mai cumpăr din impuls, ci doar din necesitate. Am debarasat tot ce se putea, am donat și acum înlocuiesc lucruri, nu acumulez și nu depozitez. Îmi place mai mult modul acesta de a gestiona cumpărăturile, pentru că așa avem mereu noutăți. Nu mai am surpriza să uit de lucruri și să nu le port ani, dar să ocupe loc inutil în dulap.

Așa a ajuns acest spațiu să devină o utilă și frumoasă cameră de hobby.

Sunt foarte încântată, pentru că toate proiectele pentru școală, ideile copiilor de a face lucruri drăguțe în timpul liber vor avea locul lor de execuție. Nu vor mai fi cartoane, ciucuri, mărgele, sclipici prin toată casa.

Matei va inaugura primul camera. Vrea să confecționeze mărțișoare pentru mine, pentru Alexandra și pentru colegele de la școală.


Avem tot felul de ustensile gen foarfece, pistol de lipit, aparat de scame, aparat de ciucuri, unelte pentru pus capse, panglici, ațe, lână, materiale, carton, hârtie colorată, imprimată, creponată și tot felul de alte mici obiecte care ne ajută să ne bucurăm de timpul liber.






Abia aștept să postez următoarele  proiecte diy finalizate de noi. Sunt încântată de reacția celor mici , pentru că îmi doresc să petrecem cât mai mult timp împreună, un timp de calitate, în care să ne bucurăm de noi și de lucruri frumoase create împreună.


Comentarii