Realitatea de astăzi m-a surprins până și pe mine. Un 8 Martie plin, agitat, puțin obositor, puțin stresant, puțin emoționant și puțin amuzant.
Deși nu s-a terminat, la mine cam asta a fost și pot concluziona că am avut "puțin" din toate. Și când spun din toate, cred că nu vă imaginați ce înseamnă asta.
Am început cu momentul emoționant, pregătit de învățătoarea lui Matei, care a fost de fapt o activitate cu părinții. Am primit diplome de mame, un buchet de ghiocei din hârtie și trei cuvinte în fața clasei, declarații din partea copiilor pentru mame.
Matei cu Irinuca, prietena și colega lui de bancă cu care nu se va certa niciodata...
Nici o sărbătoare fără nodul în gât și ochii umezi.
Nu doresc să fac pe nimeni invidios, dar simt nevoia să mă laud. Îmi doresc să povestesc despre cadourile primite astăzi. Flori, buchete, coșuri, aranjamente uriașe, inimi, urși, cadou închis, cadou deschis. Am primit bani pentru mine , mulți, dar și pentru alții, poșete pe cere mi le aduceau modele masculine dezbrăcate, lemurieni, cerbi, urși care îmi spuneau că mă iubesc... A fost o nebunie de cadouri și imagini.
Uitați ce mutra are dihorul acesta... ce ochi și ce buze...
Și am ajuns acasă, de pe drumurile pe care le fac zilnic cu școala copiilor, și m-am trezit. Nu înțeleg unde sunt toate acele cadouri, că la mine NU. Au dispărut toate. Până și lemurianul acela drăguț cu ochii pe toată fața dispăruse.
Și Cristi mi-a trimis o inimă cu fundă galbenă...tot virtual. Începe să îmi placă modul ăsta. De acum încolo îi voi sugera mâncarea și fumatul virtual. Să vedem dacă este la fel de entuziasmat.
Treaba asta cu uite cadoul nu este cadoul îmi amintește de noi în urmă cu mulți ani. Tot de 8 Martie, când al meu soț nu era prea inspirat în problema cadourilor, m-am conversat cu câteva prietene care mi-au povestit ce urmau să primească de ziua femeii de la soții lor.
M-a lovit o stare de nervi și o supărare pe care parcă le simt și acum. Deși avem o mulțime de momente frumoase, unice, ale noastre, nu puteam accepta să treacă așa orb peste această zi.
Întâmplarea a făcut să vină domnul mai devreme de la servici și să îmi spună că a doua zi urma să vină cineva să îmi aducă niște coliere. L-am întrebat ce fel de coliere, de unde??? Mi-a răspuns sec că așa se numesc piesele cu care va repara caloriferul nostru defect.
A doua zi era 8 Martie. Am început să sun prietene să le povestesc ce colier frumos am primit de la Cristi, cu cristale, o nebunie. El era de față și obrajii i se coloraseră în roșu spre grena... Una dintre prietene venea a doua zi la mine și când a realizat el că va trebui să am acel colier pentru pentru a-l arăta ...s-a albit brusc. Dădea din mâini și din buze haotic. Nu înțelegeam nimic. Îmi spunea disperat să-i explic persoanei că s-a și stricat colierul și nu voi avea cum să-i arăt nimic a doua zi.
A fost foarte amuzant. Anul acela nu am primit nimic. Am rămas cu povestea aceasta faină, dar de atunci nu s-a mai întâmplat, până acum, când ne iubim virtual din nou.
De aceea cred că dacă vom face câteva lucruri tot virtual, vom înțelege că realul este mult mai palpitant și mai autentic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu